Forumul Hunedoara

non comercial


Nu sunteti conectat. Conectati-va sau inregistrati-va

Rugaciune de om

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos  Mesaj [Pagina 1 din 1]

1 Rugaciune de om la data de 13.02.10 18:20

elena


Tratati ca simple statistici sau ca si grave probleme orasenesti, putini mai intrezaresc latura umana a problemei oamenilor strazii. In decembrie 2008, un tanar devean, Zoltan Locsei, observa cu durere un batranel care zacea seara de seara in coltul blocului. Dupa cateva farfurii cu supe calde, a aflat si povestea batranului: la 64 de ani, Ioan Moldovan a ajuns pe strada dupa ce a trait momente cumplite: in doar o saptamana si-a ingropat mama, fetita si sotia. Cu mainile sparte de atata zidarit si vreme rea, visa sa-si faca dosar de pensie si sa se puna cat de cat la adapost de zilele grele. Batranul a ajuns la Deva dintr-un sat din judetul Mures cu gandul sa-si faca dosarul. Numai ca la firma din Deva a mai gasit cateva cucoane care i-au dat ceva hartii, dar nici acele documente nu l-au ajutat prea mult pentru ca firma l-a platit la “negru” ani la rand. Fara casa si bani, omul s-a culcusit in strada. Dupa o viata de cosmar, batranetea a venit cu o povara si mai grea – parasit, nebagat in seama de autoritati, a stat in frig mai bine de doua saptamani. Invelit in cateva paturi, se culca direct pe trotuar. Doar cand ploua sau ningea isi ferea capul de umezeala sub caroseria unei masini. Cu picioarele in cizme de cauciuc si hainele negre de atata purtat, singurul lucru care-l deosebea de restul oamenilor strazii era o Biblie jerpelita cu foile despartite de un tricolor: “Eu nu mai am pe lumea asta decat pe Dumnezeu si pe Iisus al meu”.

Singuratatea unui parasit

In gerul lui ianuarie, tanarul a sunat seara la 112 de groaza ca batranul o sa inghete pana a doua zi: “M-am dus la el cu un sandwich, ca asta mai aveam in casa, si i-am facut un pic de vin fiert sa-i puna sangele in miscare. S-a uitat la mine cu ochii lui albastri si mi-a raspuns ca nu crede ca mai poate manca, ca il doare tot corpul. M-am speriat pentru ca stiu ca atunci cand refuzi hrana nu este tocmai bine. Am fugit in casa sa sun la numarul de urgenta si pe urma m-am uitat la el, de pe geam. Si-a deschis Biblia si citea din ea. Se ruga.” Batranul a fost dus la spital de un echipaj SMURD care l-a lasat in grija medicilor de la Urgenta. A doua zi era din nou pe strada si tanarul s-a gandit sa-l ajute. Intr-un oras fara adapost pentru oamenii strazii, cu asistenti sociali care isi fac munca in birouri si un spital care ii gazduieste de voie, de nevoie, doar pe unii si numai pe timpul noptii, Zoltan Locsei s-a trezit intr-o lupta grea ca o cruciada: “Aici mori cu zile si nimeni nu simte nicio remuscare, nimeni nu se simte vinovat daca oamenii ingheata pe strazi in vreo noapte”. Dupa zbateri si interventii, i-a gasit un loc intr-un azil in alta localitate. Nu erau conditii de lux, dar era totusi cald, avea mancare si un pat curat. “Nu-ti vine sa crezi cand iti dai seama cum trebuie sa te zbati sa faci un bine, nu reusesti sa faci rost de hartii, in Romania, totul pare un cerc vicios. Si dupa toata stradania asta, tot te simti neputincios: batranul a plecat de acolo si s-a intors pe strada. Nimeni nu intelege de ce”, adauga Zoltan.

Viata de pe strada lui

Ioan Moldovan s-a intors la viata dinainte de azil. Cumva, si-a facut rost de o casa-n drum: un Trabant ruginit l-a adapostit pana cand niste sarantoci i l-au furat si l-au dus la fier vechi. Cumva, batranul si-a facut rost de alta carcasa de masina, dar pe asta i-au ridicat-o cei de la primarie. “L-am mai vazut in zilele mai caldute pe aici, pe Aleea Crinilor, imi mai cerea bani de paine cand ne intalneam la chiosc. De cand s-a lasat frigul, nu mai stiu nimic despre el”, povesteste Zoltan Locsei. Solutia pentru acesti oameni este la mana autoritatilor.

http://www.replicahd.ro/replica_db/index.php?pagerun=2&pagerun=2&blog=2&title=deva_a_devenit_raiul_boschetarilor&page=1&more=1&c=1&tb=1&pb=1&disp=single

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus  Mesaj [Pagina 1 din 1]

Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum