Forumul Hunedoara

non comercial


Nu sunteti conectat. Conectati-va sau inregistrati-va

Cuptorul din Valea Caselor (Ghelari), cuptor de mare performanţă din secolul al IX-lea.

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos  Mesaj [Pagina 1 din 1]

siderurgistul


Cuptorul din Valea Caselor[1] reprezintă un stadiu evoluat al concepţiei privind profilul cuptoarelor. Cuptorul descoperit, în anul 1895, la circa 3 Km de marginea comunei Ghelar[2] este datat din secolele IX – X d.H. În această zonă au fost descoperite în anii ‘80 mai multe cuptoare de acest tip[3]. Materialul dintr-un asemenea cuptor a fost transportat la Londra în anul 1925 unde, în cadrul Muzeului Ştiinţei, a fost reconstituit[4], fiind executat din material original la scara 1:3. De asemenea, în cadrul Muzeului Fierului[5] din Hunedoara se află o machetă a acestui cuptor.
3.1.1. Caracteristici constructive
Tipologic, cuptorul descoperit în anii ‘80[6] se compune dintr-o cuvă de formă tronconică de secţiune ovală, săpată în stâncă, închisă în faţă de un zid sec şi acoperită cu lespezi de piatră de provenienţă locală. La partea superioară avea prevăzut un orificiu oblic sub formă de canal cu secţiunea ovală, dispus pe direcţia pantei, servind la asigurarea tirajului natural în procesul de reducere, topire. Zidul de sprijin al cuptorului, cu lăţimea maximă de 2,85 m la bază, a fost bine ancorat în stâncă, iar pentru mărirea rezistenţei lui i s–a dat o formă aproximativ triunghiulară, cu înălţimea maximă de 1,70 m. În partea inferioară este prevăzută cu două orificii: primul, mai mare, plasat pe axul vertical al cuvei şi cu o înclinaţie pe direcţia pantei, iar cel de al doilea, mai mic, puţin lateral stângă, faţă de primul, fiind despărţit de acesta numai printr-o lespede aşezată pe muchie îngustă. Orificiul mai mare servea la scurgerea fierului brut, iar cel mai mic pentru introducerea unor foi (foale) acţionate manual.
Cuva cuptorului a fost căptuşită în interior cu un material refractar sau lut special, primind în urma arderii la circa 8000 C o culoare brun roşcată.
În faţa zidului de sprijin, perpendicular pe acesta, au apărut fundaţiile unei construcţii de 2,20 x2,80 m, groasă de 0,60 m şi înălţimea variabilă. Latura opusă cu zidul de sprijin care închide acest dreptunghi pare să aibă două faze de construcţie, cu urmele vizibile ale unui prag (orificiu), care ar fi putut constitui fie un orificiu de evacuare a zgurii, fie pragul unei uşi de intrare[1].Cuptorul avea următoarele dimensiuni: înălţimea cuvă H = 1,65 m; diametrul de la baza cuptorului d = 0,32 m; diametrul de la partea superioară D = 0,6 m, fiind executat din lespezi de rocă ce au fost căptuşite cu argilă, având proprietăţi refractare foarte bune pentru acele vremuri. Tipul de cuptor descoperit la Valea Caselor are trăsături comune cu tipul de cuptoare Stűckofen, răspândite în regiunea Alpilor şi Carpaţilor în secolul al XVI-lea. Cea mai veche reprezentare o găsim în picturile lui Joachim Patenier (1485- 1545), dar o ilustraţie mult mai precisă este prezentată de către Agricola, George Bauer[2]. Cuva acestui tip de cuptor are o secţiune pătrată şi este construită exclusiv din piatră, cu o deschizătură mai lungă spre partea superioară, asemănător cu tipul de cuptor ţărănesc scandinav, denumit Osmund. Rezultă că tipul de cuptor Stuckofen se compune din două cuptoare Osmund puse unul peste altul, cel superior cu baza lată în jos. Pieptul cuptorului este astupat cu un perete de lut sau cu blocuri de argilă şi trebuia spart la extragerea fierului Stuck şi reastupat după fiecare încărcare. Fenomenul Valea Caselor este totuşi un tip aparte care are o serie de elemente tradiţionale ale vechii metalurgii practicate pe aceste meleaguri, dovadă a spiritului inventiv al populaţiei zonei pădurenilor. Acest fapt nu poate fi un elogiu fără acoperire pentru o populaţie care practica deja metalurgia de aproximativ două mileniu[3].
Aproape toate aceste elemente de construcţie observate la cuptorul descoperit în anii ‘80 le întâlnim şi la cuptorul descoperit în secolul trecut, aşa cum reiese din schiţa – reconstituire efectuată în anul 1906[1], mai puţin fundaţia ce marchează încăperea din faţă, care la cuptorul datat în secolul IX este înlocuită cu un orificiu săpat în solul viu din faţa zidului sec de sprijin, servind la captarea zgurii topite ce se evacua din cuptor. Cuptoarele descoperite în Valea Caselor, prin formă şi construcţie, funcţional şi tipic, se asemănă cu acele cuptoare folosite pentru reducerea minereurilor de fier prin procedeul catalan (denumit şi corsican), care s-a folosit frecvent în regiunea franceză şi spaniolă a Pirineilor, în jurul oraşelor Ariege şi Navarra, din feudalismul timpuriu şi până târziu în aceeaşi epocă. Profilul interior al cuptoarelor, de acest tip era circular, căptuşit cu pietre, aceste tipuri de cuptoare fiind lărgite spre exterior şi de forma unui puţ pătrat.
Aspecte tehnologice
Încărcarea materialelor se făcea pe la partea de sus, îndepărtând lespedea de piatra care acoperea partea superioară a cuptorului. Lucrătorii urcau pe o platformă de încărcare din lemn şi descărcau corfele cu minereu, mangal şi calcar în cuptor. Este evident că straturile de materiale era depuse în cuva cuptorului în straturi alternative de minereu de fier şi combustibil (mangal). Cuptorul era alimentat cu aer insuflat la bază, cu ajutorul unor foale acţionate manual sau cu piciorul, lupa de fier obţinută scoţându-se pe la partea superioară. Cuptorul avea o placă de închidere, un coş pentru evacuarea gazelor şi o platformă pentru încărcare. Constructiv şi dimensional, acest cuptor reprezintă un real progres faţă de cuptoarele cu vatră deschisă utilizate la Teliuc şi în împrejurime Hunedoarei în perioada dominaţiei romane, prin apariţia cuvei şi a coşului de evacuare a gazelor. Cantitatea mare de zgură descoperită pe o suprafaţă destul de întinsă din jurul cuptorului constituie dovada unei funcţionări îndelungate, iar lupa găsită în interiorul lui a permis să se afirme că a fost abandonat forţat[1].
Poziţia deosebit de favorabilă pentru apărare a acestui deal, situat între văile Cerna şi Zlaştiului, principalele căi de acces în ţinutul pădurenilor, precum şi faptul că el domină răscrucea drumului vechi spre Haţeg, explică puternica lui fortificare şi îndelungata sa folosire.
Fierul, bogăţie preţioasă, la fel ca şi aurul al cărui nume îl evocă pârâul Zlaşti, a făcut ca regiunea să fie angrenată de timpuriu în schimburile economice. Zăcămintele de fier de la Ghelar şi Teliuc au fost constituit baza preocupării localnicilor. Meseria de miner sau fierar s-a transmis genetic în acest areal. Fierul îl regăsim atât în îndelemnicirea localnicilor, cât şi în denumirea locurilor din arealul hunedoarean.






http://romulusioan.blogspot.com/2010/02/marturii-din-vremuri-trecute-fragment.html#comments

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus  Mesaj [Pagina 1 din 1]

Subiecte similare

-

» Cea mai mare Comunitate SAMP

Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum