Forumul Hunedoara

non comercial


Nu sunteti conectat. Conectati-va sau inregistrati-va

Atelierele de fierarie de pe valea Govajdiei

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos  Mesaj [Pagina 1 din 1]

siderurgistul


Bania de coase este amplasată în cătunul Căţănaş, localitatea Govăjdie, în imediata apropiere a biserici romano-catolice, care există şi astăzi.



Atelierul dispunea de două cuptoare cu vatră deschisă, o vatră pentru încălzirea lupelor de fier şi un ciocan acţionat mecanic pentru forjarea barelor şi lupelor de fier. În documente a mai fost întâlnit cu denumirea de Falcaria, sub care este menţionat în documente mai vechi, redactate în limba latină, documente care atestă că aici se fabricau coase şi securi. În anul 1839 a fost angajat aici, cu contract pe trei ani, un meşter specialist în fabricarea lamelor de ferăstrău de la Inneberg, având stipulat ca şi clauză că în acest interval va califica în meserie doi muncitori localnici.

În 1842, şeful atelierului, împreună cu doi funcţionari superiori ai administraţiei de la Hunedoara au examinat cei doi muncitori, declarându-i meşteri bine calificaţi în fabricarea lamelor de ferăstrău. Fabricarea lamelor de ferăstrău a continuat în acest atelier, care în anii 1848-1849 producea baionetelor şi suliţe, cazmale şi topoare pentru nevoile armatei. Atelierul şi-a încetat activitatea în 1872[1].


Atelierul Limpert a fost construit în anul 1674 sau 1675. Ulterior este menţionat în documente ca Limpertul Vechi. Amplasat la confluenţa pârâului Limpert şi Nădrab, este trecut şi în urbarialul din 1681-1682, cât şi în documentele din anii 1700, 1720 şi 1754. Iniţial avea două cuptoare pentru extragerea fierului din minereuri, cu foalele acţionate de o roată hidraulică şi un cuptor pentru încălzirea lupelor. Foalele acestui cuptor şi ciocanul pentru forje erau acţionate de o roată lată de apă. A fost demolat în anul 1806 o dată cu lucrările de construire a furnalului de la Govăjdire.

Atelierul Limpertul de Jos este posibil să fi fost construit în apropierea locului unde, în 1509 Török Gaşpar îşi dura atelierul pe locul donat de markgraful George de Brandenburg. Mai târziu, după punerea în funcţie a furnalului de la Govăjdie, a fost dotat cu un cuptor cu vatră închisă[1] pentru afânarea fontei şi un ciocan de forjare a lupelor. Pentru producerea de piese finite şi bare, atelierul dispunea şi de două cuptoare pentru încălzire şi ciocane pentru forjare fină, având o capacitate de producţie anuală de 1800-1900 măji vieneze[2] fier forjat şi bare de oţel. În perioada 1848-1849 producea bare de oţel obţinute cât şi oţel superior sudat – gegärbter – pentru fabrica militară de arme de la Oradea. Până în 1872 a produs şi sape, iar în 1875 şi-a încetat activitatea. Clădirea în care a funcţionat a fost transformată în moară de cereale, existentă şi astăzi.

Atelierul Limertul de Sus, data construirii nu este cunoscută, dar în 1754 apare menţionat ca fiind în funcţiune. Era un atelier pentru producerea fierului prin afânarea fontei, dispunea de un cuptor dublu cu vatră închisă şi de două cuptoare obişnuite de afânare, împreună cu ciocanele aferente pentru forjarea lupelor şi barelor de fier-oţel. Pudlajul în acest atelier s-a practicat doar pentru o scurtă perioadă de timp. În perioada 1848-1849 atelierul s-a transformat în atelier pentru producerea barelor de oţel de uz general, superior sudabil şi pentru arcuri, fabricilor militare de armament din Oradea. Atelierul îşi încetează activitatea în 1871.


Atelierul Burceni – Ţigănesc - nu se cunoaşte data construirii, dar apare menţionat ca fiind în funcţie în conscripţiile urbariale din 1754. Împreună cu atelierul Zlaşti aparţinea urmaşilor lui Barcsay Abraham. Avea în dotare două cuptoare pentru obţinerea lupelor obţinute direct din minereu şi un ciocan acţionat cu apă pentru forjarea acestora. În 1872 şi-a încetat activitatea şi a trecut în proprietatea statului, clădirea atelierului fiind transformată în casă de locuit.


Atelierul Plosca era aşezat lângă pădurea cu acelaşi nume, pe pârâul Govăjdie şi era dotat cu două cuptoare cu vatră deschisă, pentru extragerea fierului din minereu, adăpostite într-un şopron, alimentate cu aerul necesar de către două perechi de foale acţionate de o roată de apă. Cuptorul pentru încălzirea lupelor de fier, cu foalele aferente acţionate de altă roată de apă, ca şi ciocanul mare de forjă pentru prelucrarea lupelor, puse în funcţie de asemenea hidraulic, erau adăpostite într-un al doilea şopron de construcţie similară.



În urbarialul din 1681-1682 fierăria era prezentată astfel: „într-un şopru - szin- ridicat pe stâlpi de lemn şi acoperit cu şindrilă, sunt două cuptoare de topit minereul de fier, amândouă bune. Acestea au două perechi de foi cu tot aparatajul şi fierăria necesară (două cepuri, cinci cercuri). Grindeiul e bun, roata de apă însă ar trebui renovată. Jilipul de apă ar trebui şi el refăcut, căci e foarte stricat şi prinde rău apa. Se găsesc aici diferite unelte: 1 cleşte mare cu care se scoate din cuptor masa de fier incandeşcent, 1 cârlig de fier cu coadă de lemn servind tot la aceasta, 1 sapa – irto kapa, 1 ţeapă de fier pentru slobozit zgura, 1 greblă de fier pentru cărbune, 1 rangă de fier pentru forţarea fierului, 8 perechi de corfe pentru cărat cărbuni, 8 corfe pentru cărat piatra. Şoprul şi toate acestea sunt sub mâna maistrului cohului- Kohmester. Alături se găseşte casa cofarilor - kofárok háza - adică a coharilor şi a maistrului cohului, făcută din bârnă şi acoperită cu pământ. Uşa cu ţâţâni de fier, cu chingi. Deosebit un alt şopru , ridicat pe stâlpi de lemn şi acoperit cu şindrilă bună. Aici cuptorul -koh- de încins fierul e dărăpănat. Tot aşa şi jilipul de apă, trebuie renovat. Roţile de apă, care mână foile şi ciocanul cel mare, cu grindelele lor sunt bune. Sunt aici o pereche de foi mari cu lemnul şi cârligele de fier necesare, apoi un ciocan mai mare de bătut fierul, pentru scos fierul în rude şi bante, având grindeiul cu cepuri şi cercuri de fier. La ciocan o nicovală mare de fier, sub care o albie de fier, apoi o nicovală cu vârfuri. Mai sunt aici: 7 cleşti mari pentru întors fierul, 1 cleşte cu caucuri- köpüs fago, 1 furcă mare de fier pentru manevrarea ciocanului de bătut, 3 tăietoare de fier, 1 rangă de fier pentru forţarea fierului, 1 ţeapă de fier pentru cuptor, 1 lopată de fier pentru cărbuni, 1 ciocan de o mână, 1 ciocan de amândouă mâinile. Toate acestea în grija maistrului bătător- verö mester al fierului. Casa sau încăperea de ţinut fierul e făcută din bârne şi acoperită cu pământ. Are uşa cu ţâţâni de fier, cu încuietori, cu lacăte. S-au găsit aici la inventariere 16 măji de fier, care au fost coborâte în cetate şi măsurate acolo. E aici o maje de cântărit fierul cu toate cele de trebuinţă, bună. Cai pentru cărat piatra şi cărbunii, peste măsură de prăpădiţi, sunt aici 13, şei pentru ei 14[1].
Documentele din secolul al XVIII-lea îl menţionează în funcţiune în anii 1700, 1720 şi 1721. În secolul următor, în anul 1815, atelierul apare ca scos din funcţiune. Ulterior a fost vândut, noul proprietar repunându-l în funcţiune. Extragerea fierului s-a făcut în continuare direct din minereuri până în anul 1871, când a fost definitiv abandonat.

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus  Mesaj [Pagina 1 din 1]

Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum