Forumul Hunedoara

non comercial


Nu sunteti conectat. Conectati-va sau inregistrati-va

Laminorul de europrofile

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos  Mesaj [Pagina 1 din 1]

1 Laminorul de europrofile la data de 08.08.11 0:22

metalurgistul

avatar
"Lucrările la laminorul de europrofile de la ArcelorMittal Hunedoara intră pe ultima sută de metri. Potrivit directorului general al combinatului hunedorean, Remus Păţan, în 15 august începe montajul noii linii de laminare, iar în 30 septembrie, este programat să se încheie partea de finisare producţie.
„În 1 decembrie, vom avea testele la rece şi la cald ale întregului laminor. Finalizarea proiectului era programată pentru luna ianuarie a anului viitor. Dar, am vrut să legăm punerea în funcţiune a laminorului de europrofile de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României”, a declarat Remus Păţan.

Primul din ţară

Investiţia în valoare de 43 de milioane de euro a început la ArcelorMittal Hunedoara în, primăvara anului trecut. Laminorul de europrofile de la combinatul siderurgic din Hunedoara va fi primul obiectiv de acest fel din România. „Vom fi, ca atare, un jucător important pe piaţa românească şi din zonă. În prezent, ţara noastră importă tot ceea ce înseamnă europrofile”, a adăugat directorul general al ArcelorMittal Hunedoara, care a preluat personal coordonarea echipei ce se ocupă cu construcţia laminorului de europrofile.
Combinatul siderurgic are în prezent puţin peste 800 de salariaţi. Pe 15 august, de Ziua Siderurgistului, aici se va sărbători 127 de ani de siderurgie pe meleagurile hunedorene. Cu această ocazie, în premieră, va fi organizată Ziua Porţilor Deschise pentru familiile angajaţilor."

http://www.mesagerulhunedorean.ro/laminorul-de-europrofile-intra-in-linie-dreapta#comment-13930

să fie într-un ceas bun...

2 Re: Laminorul de europrofile la data de 08.08.11 0:27

metalurgistul

avatar
“Noul laminor va relansa siderurgia hunedoreana”

ArcelorMittal Hunedoara trece printr-o noua etapa a existentei sale. In aceasta perioada se lucreaza intens pentru montarea si punerea in functiune a unui nou laminor, care va produce europrofile si care va readuce combinatul de la Hunedoara printre jucatorii importanti ai pietei nationale si regionale de profil. Despre aceasta etapa, despre trecutul dar si despre viitorul ArcelorMittal am purtat o discutie cu managerul general al unitatii amintite, Remus Patan. Nu au lipsit insa nici intrebarile cu tenta mai personala si nici cele referitoare la o eventuala candidatura a sa pentru postul de primar.

[... detaliat]

Este mai greu sa faci siderurgie, in Hunedoara, acum decat in urma cu 15 – 25 de ani, cand combinatul era in proprietatea statului?
Este dificil sa facem o asemenea comparatie intre unitati siderurgice diferite, din punct de vedere atat al fluxului tehnologic cat si al perioadei istorice. In aceasta lume exista doua tipuri de unitati siderurgice: combinatele siderurgice integrate, care au un flux integrat si la care materia prima o constituie minereul de fier, respectiv unitatile siderurgice, asa-zise, mini-mill-uri, al caror flux tehnologic se bazeaza pe un cuptor electric, o turnare continua si unul sau doua laminoare, unitati in cazul carora materia prima este fierul vechi.Din punct de vedere al perioadelor istorice diferite, este clar ca au existat dificultati in ambele perioade. Eu am fost angajat al combinatului si in perioada in care era al statului, dar sunt si acum. Din punctul meu de vedere, acum e mult mai dificil.

De ce?
Pentru ca facem parte dintr-un grup care este si vrea sa ramana lider mondial in productia de otel. Exista o presiune permanenta pe rezultate, nu pe munca in sine. Insa este stiut faptul ca nu poti sa ai rezultate fara munca.

Cum a evoluat unitatea de la Hunedoara in interiorul acestui conglomerat siderurgico-metalurgic?
La Hunedoara, pornind din anul 2006, cand eu am ajuns la varful unitatii si cand eram inca dupa o perioada de declin economic si inchideri de capacitati, am cautat de la bun inceput intocmirea unui program de relansare economica. Aveam in cap ideea unui laminor de europrofile inca din anul 2002-2003, cand s-a si negociat din punct de vedere tehnic asa ceva. Din pacate, la vremea respectiva nu s-a gasit sursa de finantare. Am reluat aceasta idee in iarna anului 2006 si, in final, am ajuns sa concretizam un plan de investitii a carui piesa de baza o constituie un laminor de europrofile.

Din cauza scaderii numarului de salariati, ar putea exista impresia ca importanta combinatului in viata economica si sociala a orasului a scazut. Este sau nu asa? Adresez aceasta intrebare si gandindu-ma la ce spuneau sindicatele in acei ani de framantari intense, intre 1997 si 2002, cand auzeam din acea directie deseori afirmatia ca de un loc din siderurgice depind alte 10 – 15 locuri de munca din alte domenii conexe.
Pot sa va spun ca unitatea din Hunedoara este cel mai important contribuabil local. Din punct de vedere comercial, daca luam in considerare si faptul ca toata productia noastra de tagla-tevi, care merge la intreprinderea de tevi Roman, pleaca, in final, la export, cred ca nu gresesc daca spun ca suntem cel mai important exportator al judetului Hunedoara.
Din punct de vedere al numarului de angajati care depind de un loc din siderurgie, e dificil de dat un raspuns, pentru ca nu am acces la asemenea date statistice. Cu siguranta insa, pastrand proportia, suntem un partener important local, pentru ca avem un numar semnificativ de firme cu care colaboram. Noi avem, cu tot cu filiala Mecanica Sider, un numar de 814 salariati, la care se adauga de la alte firme locale cel putin inca pe atat.

Revenind la comparatia incercata la inceputul interviului, intamplator, am constatat un lucru: daca in urma cu 15 – 20 de ani parcarea din fata fabricii era plina cu autobuze, acum parcarile din fata fabricii sunt pline cu autoturisme. A crescut puterea de cumparare a siderurgistului? Intr-un plan general, traieste siderurgistul mai bine sau mai rau decat in urma cu 20 de ani?
Este greu sa spun daca traieste mai bine sau mai rau. Cert este ca salariile tuturor au fost afectate odata cu venirea crizei financiare, in toamna anului 2008. Am reluat problema cresterilor salariale si cred ca in acest moment am reusit sa facem o mica, sa-i spun asa, corectura prin cresterile pe care le-am negociat in luna aprilie.

Mai este Hunedoara un punct foarte important pe harta metalurgiei din Romania?
Hunedoara este cu siguranta un punct pe harta siderurgiei romanesti si odata cu pornirea noului laminor de europrofile vom deveni un jucator important pe piata romaneasca si regionala.

Recent, presa locala a publicat informatii despre o serie de firme care intentioneaza sa se adreseze instantei pentru recuperarea unor creante de la ArcelorMittal Hunedoara. Care este situatia?
Nu avem nicio problema financiara. Sunt discutii legate de modul in care s-au respectat clauze contractuale. In momentul in care aceste situatii se vor clarifica, vom plati, cu siguranta, imediat.

Cat de important este laminorul de europrofile pentru Hunedoara?
Cu siguranta, acest laminor va relansa activitatea economica la Hunedoara. Pe de alta parte, nu cred ca o intreprindere siderurgica poate exista si rezista pe piata fara un laminor.

Cand va fi dat in folosinta noul laminor?
Lucrarile pentru realizarea noii linii de laminare au inceput in toamna anului trecut. Planul initial a fost sa finalizam toate lucrarile de constructii-montaj pana la 1 ianuarie 2012. Am dorit insa, impreuna cu colegii mei de la ArcelorMittal Hunedoara, sa legam acest nou inceput de la Hunedoara de Ziua Nationala a Romaniei. De aceea noi planificam ca testele sa inceapa la 1 decembrie, in acest an.

Acest nou laminor va aduce ArcelorMittal Hunedoara in situatia de a fi nevoita sa faca angajari?
Este greu de raspuns in acest moment, intrucat noi nu am finalizat inca analiza de personal pe noua structura a laminorului, lucru care se face in colaborare cu furnizorii de echipamente, respectiv Laguna Artea din Spania si Asaldo, din Italia.

Va intrebam acest lucru pentru ca ar fi un pic paradoxal: dupa un deceniu in care din combinat au tot plecat oameni, acum s-ar putea reveni pe un trend ascendent si din punctul de vedere al numarului de angajati.
Dupa parerea mea, cu siguranta in viitor se vor face angajari, pentru ca este o noua tehnologie si va necesita o alta structura de personal. In acest moment nu va pot da detalii.

Am vorbit despre viitor, ne intoarcem putin si in trecut. Tot in ultima vreme s-a dezbatut si ideea transformarii vechiului sediu administrativ al combinatului, ma refer la acea cladire in care a functionat si scoala de maistri, intr-un muzeu al fierului. Care este parterea Dumneavoastra despre aceasta idee?
Exista o initiativa a unor oameni, pe care eu ii consider adevarati hunedoreni, de a reconstrui “muzeul fierului”, cum ii spuneti dumneavoastra, sau “muzeul siderurgiei”, stiut fiind faptul ca Hunedoara si Resita sunt leaganele siderurgiei romanesti. Una dintre idei este de a folosi cladirea mentionata deja, un turn de racire aflat in acea zona si terenul corespunzator. Eu ma raliez acestei idei si am sa propun Consiliului de Administratie sa participe cu acestea la realizarea muzeului fierului.

Pe vremuri, combinatul era un fel de binefacator al comunitatii. Acum, cand este in proprietate privata, mai are inclinatii “filantropice”? Exemplele le stiu mai toti hunedorenii: spectacole, echipa de fotbal, echipa de handbal, complexul de agrement “Casa Alba”...
Exista in politica grupului ArcelorMittal o componenta legata de responsabilitatea sociala, in care noi, ca unitate la Hunedoara, in ultimii ani, nu am fost foarte vizibili dintr-un motiv foarte simplu: a venit criza financiara in toamna lui 2008, iar acum suntem in postura de a realiza programul de investitii. Automat, productia fiind redusa, si veniturile nu sunt foarte mare, asa incat sa ne permita o participare semnificativa. Cu siguranta insa, lucrurile se vor imbunatati, iar unitatea de la Hunedoara va fi mult mai vizibila in oras.

Banuiesc ca n-o sa doriti sa va intreb incepand de cand poate sa va bata cineva la usa pentru o sponsorizare, dar macar un orizont de asteptare mai general ne puteti spune?
Sponsorizari mai marunte am facut tot timpul. Referitor la partea sportiva, sper sa reluam de la anul procedura aplicata pana in iarna anului 2007, aceea de a sponsoriza activitatea sportiva a municipiului, nu neaparat numai a fotbalului.

Se vorbeste despre Dumneavoastra ca despre un posibil canidat la Primaria Hunedoarei. Numele Dumneavoastra a aparut in sondaje comandate ba de un partid, ba de altul. Cum abordati o asemenea idee?
Stiu ca s-au facut sondaje de opinie si, probabil, se vor mai face. E normal ca partidele politice sa caute de pe acum candidati eligibili, care sa raspunda prin fapte si rezultate aspiratiilor locuitorilor orasului. In ceea ce ma priveste, nu va ascund ca mi-au fost facute propuneri pentru a candida la Primaria Hunedoarei. In acest moment, eu sunt in totalitate focalizat pe finalizarea celui mai important punct din programul de investitii, laminorul de europrofile. Dupa startul testelor “la rece”, din 1 decembrie, o sa ma gandesc serios si la oras si la Primarie.

Sunteti hunedorean la origini?
Sunt hunedorean. M-am nascut la Cristur si, cum era in socialism, dupa absolvire era mult mai usor sa vii acasa.

V-ati gandit vreodata sa plecati din Hunedoara?
Se stie ca multi specialisti in siderurgie au plecat de aici pentru a moderniza combinate precum cele de la Galati sau Calarasi.
Eu am o constitutie interioara care nu ma lasa sa plec din aceste locuri. Nu am plecat, desi am avut oferte, si nu voi pleca niciodata.

Ce anume va tine acasa?
Poate ca sunt mult prea legat de locurile natale, mult prea legat de dorinta de a vedea ca lucrurile se imbunatatesc.

Si ce ati dori Dumneavoastra sa se imbunatateasca, nu in combinat, ci in oras, in general?
Este vizibila pentru toata lumea starea strazilor si a trotuarelor. Toata lumea se leaga de acest lucru, cum se leaga de lipsa unui teatru, de starea Casei de Cultura. Chiar am vazut, zilele trecute ca, in sfarsit, Consiliul Judetean si-a intors fata catre Hunedoara si ar dori sa finanteze repararea Casei de Cultura."

interviu cu Remus Patan din Replica Hunedoara

3 Re: Laminorul de europrofile la data de 28.08.11 2:00

metalurgistul

avatar
rog pe cei care cunosc mai multe detalii tehnice despre noul laminor sa posteze, despre tipurile de profile care se vor realiza, daca se vor mai putea produce profile grele pe noul laminor, procesul tehnologic, s.a.

metalurgistul

avatar
"La combinatul siderurgic ArcelorMittal Hunedoara au început probele la rece la noul laminor de europrofile. O investiţie absolut necesară pentru viitorul combinatului, după cum spun şi sindicaliştii hunedoreni.

Investiţia, care se ridică la peste 40 de milioane de euro şi se derulează de doi ani, este absolut necesară pentru viitorul siderurgiei hunedorene, explică Petru Vaidoş, preşedintele Sindicatului „Siderurgistul” de la ArcelorMittal Hunedoara. „Pentru viitorul siderurgiei din Hunedoara, noul laminor de europrofile reprezintă totul în această perioadă. Această investiţie reprezintă finalizarea unui program de restructurare în care noi am crezut, un program de restructurare foarte dur. Prin noul obiectiv, practic, se asigură continuitatea activităţii de laminare la Hunedoara, în condiţiile în care vechiul laminor nu mai avea piaţă de desfacere“, a declarat Petru Vaidoş. El spune că, probabil, probele se vor finaliza în luna ianuarie, dar tot în 2012 se vor omologa şi noile laminate.
Capacitatea proiectată a laminorului de europrofile este de 400.000 de tone pe an, primele laminate urmând să fie produse de la 1 ianuarie 2012."
sursa: http://www.mesagerulhunedorean.ro/noul-laminor-de-la-hunedoara-a-intrat-in-probe-la-rece

5 Re: Laminorul de europrofile la data de 21.03.12 20:03

metalurgistul

avatar
1.mai stie cineva ce se intampla la Arcelor, a pornit laminorul, functioneaza? am inteles ca trebuia pornit din ianuarie insa au fost ceva probleme si au amanat,...
2. intreb aici, poate stie cineva, fabrica de var de la Zlasti a fost repornita? am auzit niste zvonuri ca se va reporni, nu stiu daca tot Arcelor, cred ca a fost vanduta catre altcineva,.. si am mai auzit un zvon referitor la constructia unei noi fabrici de oxigen pentru otelarie, stie cineva ceva in sensul acesta?

Continut sponsorizat


Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus  Mesaj [Pagina 1 din 1]

Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum