Forumul Hunedoara

non comercial


Nu sunteti conectat. Conectati-va sau inregistrati-va

Ceramica de Obarsa

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos  Mesaj [Pagina 1 din 1]

1 Ceramica de Obarsa la data de 12.06.12 23:01

cami33


http://tabara-frontiere.blogspot.ro/2010/07/artele-focului.html

Mesterii obarseni sunt vestiti printre etnologi pentru ceramica traditionala pe care o mai fauresc acum doar o mana de oameni. In targurile organizate special pentru mesterii populari, “lutarii” din Obarsa pot fi recunoscuti imediat: oalele lor nu lucesc, nu sunt vopsite in culori la moda, iar vasele isi pastreaza formele arhaice. Singura concesie facuta modernitatii sunt vasele de flori pe care batranii olari le vand ca painea calda.

Orice gospodina priceputa stie ca sarmalele fierte in oala din lut prind acel gust special de mancare traditionala. Cu toate ca sunt batrani si au ramas prea putini olari, asezarea Obarsa continua sa fie un centru mestesugaresc deosebit de valoros. Tara Zarandului este una din cele mai importante zone in care traditiile si mestesugurile populare s-au conservat foarte bine. Inainte de abaterea comunistilor asupra tarii, majoritatea satenilor din Obarsa traiau de pe urma olaritului alaturi de mesterii care lucrau lemnul. Atunci, obarsenii vindeau prea putine oale: le dadeau la schimb pe produse si reuseau sa traiasca destul de bine desi colindau intreaga tara cu oalele bine asezate in carutele cu fan.Olarii se targuiau cu oamenii pentru malai, porumb, grau, faina, cartofi sau cu alti mesteri pentru haine, braie sau „incaltari“. Pentru o oala, satenii turnau in sacii obarsenilor doua sau trei masuri de cereale sau porumb. Ceramica de Obarsa era vestita pentru utilitatea ei si olarii se lauda cu faptul ca in satul lor s-a „inventat” oala de fiert sarmale. Chiar si olarii de Corund au preluat modelul vasului din Obarsa. Motivele decorative ale oalelor, canilor de apa, ciururilor si ulcioarelor sunt simple si unice. In 2007, pe langa greutatile pricinuite de batranete, mesterii gasesc greu „litarga“, un lac special cu care oalele se ung dupa ce au fost uscate. Daca inainte de Revolutie, produsul se gasea in toate magazinele cu produse chimice, acum substanta de-abia mai poate fi gasita in comert si la pret mare pentru batranii olari. Dupa marime, un vas de Obarsa costa intre 3 si 25 de lei.

UCENICI DE OBARSA
Acum in satul din comuna Tomesti doar cativa batrani stiu sa mai inalte lutul in oale, in timp ce cativa copii se straduiesc sa prinda mestesugul. Mircea Borza are zeci de ani de olarit, „meserie necalificata“, spune batranul, „da’ mostenita din mosi stramosi“. Este mandru, nu atat de oalele sale, ci de faptul ca a reusit sa adune in jurul lui cativa baietandri care se aseaza cu placere la roata sa de lucru. „Am niste copii din clasele I-IV de la scoala de la noi. Tati is sub 10 ani si vin acasa la mine. Lucra mai incet, is mai micuti ei, da’ am un nepot care lucra mult mai iute. El o inceput mai de mic, de pe la 6 ani. Il cheama Dacian Ioan Borza”, se mandreste olarul. Toti cei care au vizitat editia a 37-a a Targului Mesterilor Populari din centrul Devei, l-au putut vedea pe baietelul imbracat in costum national care lucra cescute in lut pentru oricine se oprea sa-l priveasca. Zeci de hunedoreni si toti strainii perindati prin targ l-au filmat cu telefoanele mobile: din momentul in care rupea lutul si il facea una cu roata, la momentul in care pamantul se modela incet sub degetele sale si apoi la momentul in care micul obiect era desprins cu un fir puternic de ata de mama sa, roata. Acum, Dacian are 12 ani si in doar cinci minute reuseste sa mestereasca o farfurie. Cel mai greu de facut sunt opaitele si cescutele, insa baiatul este decis sa pastreze obiceiului „bunului”.


CERAMICA DACILOR
Specialistii cred ca ceramica din satul hunedorean a ramas cea mai apropiata de cea dacica a carei cioburi acopera siturile de la cetatile dacice. Etnologul Marcel Laptes este fascinat de mestesugul celor din Obarsa. Daca tehnica mesterilor este asemanatoare celei din restul tarii, produsele de Obarsa au specificul dat de functionalitatea lor, pentru ca fiecare cescuta si farfurie poate fi folosita in gospodarie si nu doar ca decor. „In afara de cativa mesteri din Sibiu, Obarsa a ramas singurul loc din tara unde se mai fac asemenea obiecte si intr-o gama destul de variata. De fapt, de aici poti cumpara vase pentru toata bucataria de la cesti, la oale de pastrat smantana”. Laptes afirma ca din punct de vedere grafic, ceramica de Obarsa seamana cu ceramica de Cucuteni. Din pacate, mesterii batranii sunt din ce in ce mai greu de convins sa aduca ceramica in targuri, unde locul oalelor traditionale este luat de tot felul de ciupercute, pitici sau pisici miorlaitoare cu mare trecere la un public prea putin educat sa recunoasca valoarea din miile de obiecte stralucitoare. „Arta populara evolueaza, e drept ca de multe ori nu in cel mai fericit fel. Spiritualitatea si arta populara se transforma mereu; nu le mai putem intelege la fel cum erau ele la origini. Apar tehnici si materiale noi, tipuri si arhetipuri care se imbina uneori frumos”, explica etnologul.

OBARSA - CASE SI CERAMICA DE MUZEU
Una dintre casele olarilor a fost mutata in 1970 bucata cu bucata in celebrul Muzeu Astra din Sibiu. Casa, lipita cu pamant si varuita, are doua incaperi. In tinda este organizat atelierul olarului, cu lavita si cu doua roti alaturi de scaunele si politele de uscat vasele. In camera de locuit este cladit cuptorul din „cahali”, cu unghet cu vatra libera de la care fumul este condus in pod printr-un burlan de lut ars. Pentru a preveni incendiile, olarii asezau in pod, deasupra cuptorului, un cos de nuiele lipit cu lut, care oprea toate scanteile. Printre procedeele tehnice arhaice, specifice Obarsei, sunt baterea lutului cu „fierul”, pe „scaunoc”, o lavita lata lucrata in lemn de fag si sprijinita pe patru picioare. Oalele de Obarsa se lucreaza atat nesmaltuite cat si smaltuite, intre cele doua categorii neexistand alte deosebiri. Oalele se caracterizeaza prin traditionalitatea formelor si ornamentelor simple, geometrice, constand din aplicarea cu hume colorate a motivelor, cu cornul sau cu pensula. O nota distincta este data de frecventa braului alveolar pe toate formele de vase mai mari. Arderea vaselor se facea in cuptoare tronconice de suprafata, zidite din piatra si prinse cu liant de argila, prevazute cu doua guri de foc dispuse simetric.

OCUPATIE FOARTE VECHE
Prelucrarea ceramicii pentru a obtine instrumentarul de uz gospodaresc sau obiecte de decor a fost pe teritoriul Romaniei, inca din neolitic, cea dintai si cea mai importanta „industrie casnica”. In Evul Mediu nu au existat, practic, zone fara olari, iar satele specializate in olarit au fost de ordinul sutelor. Astazi, Romania se bucura de reputatia de a fi conservat, cel mai deplin – pe plan european –, tehnica si arta olaritului traditional. Ceramica populara este definita drept „cea mai veche intrebuintare, pe deplin constienta si calculata, pe care omul a dat-o unei transformari chimice”. Roata de olar initiala, cu miscare inceata, actionata manual, s-a transformat in cea rapida, actionata de picior.

DRUMUL LUTULUI
Obarsenii isi aduc lutul cu caruta cativa kilometri din locul numit „Valea lui Opris“, de la adancimi cuprinse intre unu si patru metri. Oamenii incarca aproximativ 800 de kilograme, atat cat se arde odata in cuptor. Lutul se lasa apoi la „racorit“, in pivnita, unde se stropeste ca sa nu se usuce. Bucatile de lut sunt apoi asezate pe scamoi, un scaunel special, unde se bate bine, dupa care se marunteste. Tinut la frig, udat si batut bine, lutul este apoi bagat in masina de calcat unde devine o pasta moale, gata de modelat. Mesterul desparte lutul in gramajoare de diverse dimensiuni, in functie de marimea si felul obiectului in care urmeaza sa se transforme. Pe roata olarului, plastilina de pamant capata forma sub palmele asezate ca pentru ruga, care o fac cand sa se inalte, cand sa se rotujeasca. Toate vasele se vopsesc cu o solutie din pamant alb, „caolin“, ori de pamant negru „negreata“, apoi vasele se smaltuiesc ca sa poata pastra lichidele si se lasa la uscat. Formele se baga la cuptor unde se tin sub foc zdravan vreme de sapte ceasuri. Majoritatea olarilor au doua cuptoare: unul de vara in curte si altul de iarna, in casa la „fereala“ de frig. Au trecut demult vremurile in care mesterii mai puteau trai doar din olarit. Au fost ani cand cererea de oale a scazut la jumatate fata de anul precedent. Desi autoritatile judetene se lauda ca vor investi in dezvoltarea turismului, nimeni nu a intins mesterilor olari din Obarsa o mana de ajutor chiar daca strainii ar da bani buni sa cunoasca detaliile mestesugului si chiar sa stranga lutul maroniu si fin intre degete. Sunt sute de oameni care inainte de a pleca in vizita „dincolo“ vin in sat sa cumpere oale si ulcioare traditionale. Includerea Obarsei intr-un traseu turistic i-ar ajuta mult pe mesterii care acum se lupta cu plasticul si inoxul.

http://www.replicahd.ro/replica_db/index.php?pagerun=2&p=136&more=1&c=1&tb=1&pb=1

http://www.replicahd.ro/replica_db/index.php?pagerun=2&p=3840&more=1&c=1&tb=1&pb=1

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus  Mesaj [Pagina 1 din 1]

Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum